Primind o iconiță și binecuvântări de la Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al B.O.R.

Primind o iconiță și binecuvântări de la Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al B.O.R.

duminică, 12 ianuarie 2014

DIN PREDICA PĂRINTELUI MEU DUHOVNIC
 

       Cu siguranță, fiecare dintre noi are un Părinte duhovnic, suntem fiii duhovnicești ai unui Preacucernic Părinte care ne-a mișcat, cu putere, sufletul și de aceea am ales să-i urmăm, să-i fim ucenici, precum odinioară Apostolii Îl urmau pe Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos.
       M-am hotărât ca începând de astăzi să vă scriu ce rețin eu din predica părintelui meu duhovnic. De data aceasta, pentru că nu am ajuns personal la biserică, voi transcrie aici ceea ce mi-a transmis prietena mea. Cu toții suntem sau ar trebuie să fim propovăduitori ai Cuvântului dumnezeiesc: plecând de la biserică, trebuie să ducem Cuvântul, învățătura lui Dumnezeu în casele noastre, familiilor noastre, prietenilor noștri.
       Prin urmare, să încep:
       ”Avem Cetate veșnică. Să nu stăm degeaba pe Pământ, să fim fii ai lui Dumnezeu, aici, să nu închidem porțile. Suntem străini nu numai de Dumnezeu, ci și de noi. Atotpotrivnicul a pus stăpânire pe noi - și credem că e gata! Nu e gata, fraților! Dumnezeu ne așteaptă, oricâte păcate am avea; Dumnezeu nu vrea să rupă legătura cu noi. El vine și ne vizitează, stă cu noi, în nevrednicia noastră. ”Veniți și împărtășiți-vă din Mine!”, parcă ne spune. Dar noi..., nu! Dacă el spune: ”te iert și te dezleg!” – așa se întâmplă în Ceruri. Beneficiați de această putere! Hristos vrea, până la sfârșitul vieții, să ne iubească și să ne aștepte în Împărăția Lui.”
       ”Fă strategii cum să-L urmezi pe Dumnezeu! Caută-ți duhovnicul! În stare de post, de rugăciune, în stare de alertă. Să nu pierzi nicio secundă. Caută mila Lui și o vei găsi! Umpleți-vă sufletul cu Dumnezeu!”
       ”Cine se războiește cu Dumnezeu, pierde tot timpul! Anul 2014 este anul Sfintei Spovedanii și al Euharistiei. Cere-i lui Dumnezeu ajutorul ca să nu cazi în ispită, căci ești ispitit!  Încearcă să lupți cu interiorul tău!”
       ”Dumnezeu te iubește permanent! Dai voință, iei putere! Dar dă-ți voința! Nu 1%, 3%! Este anul în care poți să-L cunoști pe Dumnezeu mai mult!”
       ”Nici întâlnirea cu Dumnezeu nu vă creează pace interioară? El a venit pentru a restaura din interior. Nu poți să înțelegi aceasta, dacă în centrul credinței tale nu stă Învierea!”
       ”De ce nu vă atraga Sfânta Scriptură? Cuvântul scris al lui Dumnezeu nu vă interesează? Că facebook-ul sau un s.m.s. vă interesează...”
       ”Pocăința înseamnă altceva: schimbarea interiorului. Aruncați spinii patimilor, ca să vină Hristos! El vrea să vină, pentru că de acolo a plecat. Pentru a înălța firea. Să nu-L îndepărtăm!”
      
       Iată cum - vorba prietenei mele - Hristos viază în Părinții noștri duhovnici, ca în Sfinții Săi Apostoli. E firesc, pentru aceasta, să fie luminați, știind cum suntem și de ce anume avem nevoie! De aceea, țineți de Părinții voștri duhovnici! Nu-i ignorați! Iar dacă nu aveți niciun Părinte duhovnic, nu întârziați să vă rugați pentru ca Bunul Dumnezeu să vă dăruiască unul pe măsura nevoilor și neputințelor voastre!
      
       Rugăciune pentru găsirea unui preot duhovnic: ” Doamne, Tu, care nu voieşti moartea păcătosului, ci ca să se întoarcă şi să fie viu, Tu, care Te-ai pogorât pe pământ tocmai spre a învia pe cei ce suspină şi care sunt morţi prin păcat şi spre a-i face vrednici să Te vadă pe Tine, Lumina cea adevărată, pe cât este cu putinţă omului, trimite-mi un om care să Te cunoască, pentru ca slujindu-l şi supunându-mă lui din toate puterile mele, ca şi Ţie, şi făcând voia Ta în a lui, să-Ţi plac Ţie, singurului Dumnezeu, şi să mă învrednicesc şi eu, păcătosul, de împărăţia Ta. Amin.”


miercuri, 1 ianuarie 2014

”LA MULȚI ANI!”


Fie ca Bunul Dumnezeu, Mântuitorul nostru Iisus Hristos și Măicuța Domnului, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu și pururea Fecioara Maria să vă ocrotească pe voi, pe toți, de toate întâmplările cele rele și să vă lumineze sufletele, dăruindu-vă, în Noul An 2014, alese bucurii, sănătate și pace deplină! ”La mulți ani!” și frumoase împliniri!
- floricele și inimioare!!!

:)

La cumpăna dintre ani, în biserica Eroii Revoluției, cu Părintele Paroh.
”Rolul omului este să stea în genunchi și să se roage! Trebuie să ne bucurăm în Hristos, să stăm cu Hristos!”

...predică...
Știați că... REVELION înseamnă REVENIRE, TREZVIE?
Știați că... AN înseamnă CER? ”Să-ți răscumperi anul!”

Și copiii întâmpină Anul Nou cu bucurie, rugându-se alături de părinții lor!!!
”Bunul Dumnezeu să binecuvinteze cununa anului!”
”Mulți ani trăiască, la mulți ani!”
 Sfinții Mucenici Epictet și Astion

Deja în 2014, alături de Cami și de minunata ei bunică! Mulțumim frumos, pentru această bucurie!

Tot alături de Cami!!!